... al unui inginer

Sunday, November 18, 2007

Remember

Imi amintesc putine lucruri de cand eram copil. Primele amintiri le am de pe la 5 sau 6 ani. Eram undeva la Herculane in misiune dupa adunat capace de Cico. Jucam apoi fotbal cu ele in fata hotelului. Imi aduc aminte asta pentru ca atunci sora mea era gata-gata sa se inece intr-o cutie in care puneau sucurile la racit. Era plina cu apa. Pe fundul ei se adunasera o multime de capace, iar ea s-a aplecat ca sa le scoata de acolo.

Apoi imi amintesc de Soimii Patriei. Eram soim si era ziua mea.

Imi amintesc destul de putin despre primii ani de scoala. Aveam o tabla mare de lemn proaspat vopsita cu negru si liniata precum caietele de abecedar. Imi amintesc ca eram printre premianti, dar si ca in clasa a II-a m-au prins copiind la romana. Era o autodictare, o poezie despre tatal celuilalt (al meu era ofiter, si cu ofiter nu era nici o strofa. Era cu ingineri, cu doctori, cu tractoristi... dar nu cu ofiteri). Nu-mi amintesc nimic despre cozile la lapte. Imi amintesc insa de cartela; mergeam uneori sa cumpar paine (2 paini, cat erau pe cartela, plus doua inghetate: 10 lei). Imi amintesc ca alergam dupa TIR-uri si strigam la ei ca sa ne dea guma. Mai apoi am aflat ca pe la noi treceau doar TIR-uri bulgaresti, si ca aia aveau doar tigari BT.

Un moment de importanta majora a fost cand am devenit pionier. Asta a fost un eveniment crucial. Am mers la Bucuresti la Palatul Copiilor. Aveam uniforme si drapel. Am depus juramantul si am primit cravate. Eram fericit. Apoi imi amintesc de o tabara a tinerilor comunisti. Eram cel mai mic de acolo, dar m-au luat pentru ca aveam pile. Eram nascut la Scornicesti si prin familia mea erau cativa comunisti de frunte. Am primit atunci niste trese albastre, asemanatoare cu gradele ofiterilor. Eram cel mai mandru din lume: aveam cravata de pionier, jnur rosu de comandant de grupa, si proaspetele grade "de ofiter". M-as fi imbracat asa oriunde as fi mers. Scriam poezii despre Tovarasul, aveam un caiet intreg. Eram cel mai bun! Acum nu-mi amintesc nici una...

Imi amintesc insa cand am furat 200 lei. Am cumparat lozuri, am castigat de cateva ori, dar pana la urma am ramas lefter.

Cercurile de la Palatul Pionierilor! Eram initial la o grupa de aeromodele. Nu-mi placeau avioanele. Am mers odata cu tancul, si de atunci tancul era cel mai tare. Avioanele nu erau de mine. M-am mutat la o grupa de electronica unde faceam tot felul de minuni. Atunci am vazut pentru prima data un calculator. Ne-au dus sa ne arate un HC, si ne-au lasat sa ne jucam. De data asta era un joc cu tancuri. Eram inca odata fericit! Imi amintesc ca a durat vreo 20 minute pana s-a incarcat caseta. Probabil ca daca jocul ala era cu avioane, nu as mai fi pus niciodata mana pe un calculator.

A venit apoi revolutia. Mama era la Moscova, tata se juca cu tancurile prin Bucuresti, iar eu cu sora mea la Scornicesti. Nu am stiut mai nimic pana cand nu s-a terminat totul, imi amintesc doar lacrimile bunicilor. Plangeau pentru ca fiul lor se lupta cu teroristii, si la televizor vedeau imagini ingrozitoare. Asa s-a terminat si joaca mea de-a comunistii petru ca in mintea mea toti comunistii devenisera teroristi. Atunci am ars caietul cu poezii, si cateva carti care acum ar valora ceva...

3 comments:

ovidiu said...

nostalgii de toamna trazie?

As mao bem in paharel sa ne-n veselim nitel!

inthe midleofthekk said...

a se citi 2k; unchiu f* matusa plateste. halal, trust, msi

t1116 said...

msiu, ati facut o invitatie la o bauturica? merge si baiata